“Daca esti viu, ai acces la secretele veacurilor, pentru ca adevarul Universului salasluieste in fiecare fiinta umana”.

  Fondatorul Aikido, Morihei Ueshiba, s-a nascut in 14 decembrie 1883 intr-o familie de fermieri in zona Wakayama, prefectura cunoscuta astazi cu numele de Tanabe. El era singurul fiu intr-o familie cu cinci copii. De la tatal sau, Yoroku, a mostenit hotararea si interesul pentru afacerile publice, iar de la mama sa interesul pentru religie, poezie si arta.

  In copilarie Morihei era, mai degraba, slab si bolnavicios, preferand sa stea in casa si sa citeasca mai degraba decat sa se joace. Ii placea sa asculte legende si povestiri ale batranilor (”En no Gyoja” si “Kobo Daishi) si era fascinat de ritualurile esoterice budiste. La un moment dat, Morihei se gandea chiar sa devina preot budist.

  Pentru a contracara obiceiul fiului sau de “a visa cu ochii deschisi”, Yoroku ii povesteste lui Morihei despre strabunicul sau “Kichiemon”, cunoscut ca unul dintre cei mai puternici samurai ai vremurilor lui, si l-a incurajat sa practice sumo, luptele si inotul. Morihei realizeaza necesitatea de a fi puternic dupa ce tatal sau a fost atacat si batut de oamenii unui politician rival.

  Scoala il plictisea pe Morihei, firea sa energica avand nevoie de activitati mult mai practice. A schimbat mai multe locuri de munca, fiind dezamagit de fiecare dintre ele. In timpul unui scurt “sejur” ca si negustor, a realizat ca are o mare afinitate pentru artele martiale. Ii placeau foarte mult antrenamentele de jujutsu la Kito-ryu Dojo si de lupta cu sabia de la centrul de antrenament Shinkage Ryu. Suferind de o boala a hotarat sa se intoarca acasa, unde s-a casatorit, mai tarziu, cu Itogawa Hatsu.

  Dupa ce s-a insanatosit, hotaraste sa se inroleze in armata.Fiind prea scund, el nu s-a incadrat in limitele de inaltime prevazute in armata. Si-a intensificat antrenamentele si, muncind foarte mult, reuseste la urmatoarele inrolari si este incadrat ca infanterist in 1903.

  Isi impresioneaza superiorii intr-atat, incat i se propune un post la Academia Militara Nationala, dar, din anumite motive, refuza aceasta oferta si se retrage din viata militara activa.

  La sfarsitul razboiului se intoarce acasa, hotarat sa isi continue antrenamentele. Tatal sau construieste un dojo la ferma si invita un binecunoscut instructor de jujutsu Takaki Kiyoichi sa ii fie profesor lui Morihei. In aceasta perioada, tanarul Ueshiba devine din ce in ce mai interesat de politica.

  In primavara anului 1912, la varsta de 29 de ani, se muta impreuna cu familia in Hokkaido, intr-o zona nelocuita inca. Dupa cativa ani de munca, micul sat pe care il formasera incepe sa se dezvolte. Ueshiba se dezvoltase foarte mult din punct de vedere fizic, intr-un mod devenit aproape legendar.

  Tot in aceasta perioada il cunoaste pe Sokaku Takeda, maestru in Daito-ryu Aiki Jutsu. Construieste un dojo in Shirataki si il invita pe Takeda sa locuiasca acolo, lucru pe care acesta la si facut.

  Afland ca tatal sau este foarte bolnav, Ueshiba a vandut cea mai mare parte a proprietatilor sale si a lasat dojo lui Takeda, neintentionand sa se mai intoarca in Hokkaido.

  In drumul spre casa, se opreste la Ayabe, unde se formase noua secta Omoto-kyo. Aici il cunoaste pe fondatorul acestei secte Deguchi Onisaburo. Acest ocol din drumul spre casa il face sa ajunga prea tarziu. Tatal sau murise deja.

  Moartea tatalui sau il afecteaza foarte mult. Decide, astfel, sa vanda casa parinteasca si se muta la Ayabe sa studieze Omoto-kyo. In urmatorii opt ani Ueshiba studiaza cu Deguchi Onisaburo, invata Budo si conduce brigada locala de pompieri.

  Fiind un pacifist, Deguchi ara un avocat al non-violentei si dezarmarii universale. El a spus:”Armele si razboiul sunt mijloacele prin care detinatorii de terenuri si capitalistii fac profit, in timp ce sarmanii sufera”. Deguchi, care sustinea si apara principiul dragostei si bunatatii, dorea sa influenteze moral lumea, cu ajutorul intelesurilor religiei. El visa sa construiasca in Mongolia un “regat al pacii”cu ajutorul acestei religii. In acest scop, Deguchi a contactat religia Putienchiao din Coreea si Taoyiian Hungwantzuhui din China. Astfel, in 1924 Ueshiba pleaca in Mongolia impreuna cu Deguchi. Datorita problemelor interne din China, gruparea lui Deguchi s-a aflat repede fara ajutor si in mijlocul problemelor. La un moment dat, in timpul unui atac al fortelor locale, intregul grup al lui Ueshiba a fost capturat si jefuit. In iulie 1925 Guvernul Japonez a obtinut eliberarea lor.

  Studiul religiei Omoto -kyo si intalnirea sa cu Onisaburo l-au influentat foarte mult pe Ueshiba.

  Studiul impreuna cu Sokaku Takeda i-a deschis ochii asupra esentei Budo, iar “luminarea” a fosat completata de influentele pe care Omoto-kyo le-au avut asupra lui.

  In jurul anului 1925, Ueshiba are cateva experiente spirituale care il impresioneaza foarte mult marcandu-i pentru totdeauna viata si antrenamentele. El constientizeaza ca adevarata cale a Budo este dragostea care leaga toate fiintele.

  In urmatorul an, din ce in ce mai multa lume adera la antrenamentele lui Ueshiba, printre ei Tomiki Kenji (care, mai tarziu, isi va forma propriul stil de Aikido) si faimosul Amiral Takeshita. In 1927, Deguchi Onisaburo il incurajeaza pe Ueshiba sa se separe de Omoto-kyo si sa isi urmeze propria cale, sfat care este urmat si Morihei se muta impreuna cu familia la Tokyo. Aici construieste un Dojo in districtul Ushigome (in prezent Sediul Mondial al Aikido). Continua sa studieze vechile tehnici din Ju Jitsu si in particular cele ale Scolii Kito sub indrumarea maestrului Tozawa. In paralel el practica Kenjutsu intr-un dojo de Shinkage Ryu (Scoala Shinkage).

  In timp ce dojo-ul era in constructie multi instructori de alte arte martiale, cum ar fi Kano Jigoro, au venit la antrenamente. Ei au fost atat de impresionati de arta lui Ueshiba, incat au dorit ca studentii lor sa invete sub indrumarea lui.

  In 1931, se incheie constructia dojo-ului (”Kobukan”). A fost, desemenea, creata “Societatea pentru Dezvoltarea Budo” in 1932, avandu-l pe Ueshiba ca instructor sef. In aceasta perioada Shioda Gozo, Shirata Rinjiro devin studenti la dojo. Dupa inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial Ueshiba continua sa predea la Kobukan, dar incepe si niste cursuri speciale la academiile militare si de politie.

  In urmatorii 10 ani, Ueshiba devine din ce in ce mai cunoscut aparand in tot mai multe publicatii, multe din aceste articole fiind scrise chiar de fiul sau, Kisshomaru.

  In 1942, in urma unei “inspiratii divine” se intoarce la tara. A spus deseori ca lucrul la ferma si Budo sunt, de fapt, acelasi lucru. Lasa Kobukan in mainile fiului sau Kisshomaru si se retrage la 120 km de Tokyo in prefectura Ibaraki, intr-un sat numit Iwama, unde se gaseste acum sanctuarul Aikido-ului (Aiki Jimja). Aici construieste un dojo in aer liber .

  Iwama este considerat locul in care a fost “creat” Aikido – Calea Armoniei. Initial s-a numit Aikijutsu, apoi Aiki-Budo, fiind, mai degraba o cale martiala decat una spirituala. Din 1942 pana in 1952, Ueshiba consolideaza tehnicile si perfectioneaza filosofia religioasa a Aikido.

  Dupa Razboi, Aikido se dezvolta rapid la Kobukan (astazi numit Hombu Dojo) sub indrumarea lui Kisshomaru Ueshiba

  Morihei Ueshiba devine cunoscut sub numele de O Sensei – Marele Profesor. A primit, de asemenea, multe decoratii de la Guvernul Japonez.

  Pana la sfarsitul vietii O Sensei si-a imbunatatit Calea, dedicandu-si timpul antrenamentului sustinut.

  In primavara anului 1969, el le da studentilor sai ultimele sfaturi. “Aikido este pentru lumea intreaga. Antrenati-va nu din motive egoiste, ci pentru oamenii de pretutindeni”.

  Pe 26 aprilie 1969, la varsta de 86 de ani, O Sensei i-a mana fiului sau si ii spune “Ai grija de tot” si moare. Cenusa lui O Sensei este ingropata in templul familiei din Tanabe.

  In fiecare an, pe 29 aprilie, se tine un serviciu memorial altarul pe care O Sensei l-a construit in Iwama.